Descriere:
Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…
Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.
Despre autoare:
Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpățânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puțin nu așa de tare încât să renunțe). Locuiește în București, îi plac pisicile și orice ține de viața de noapte. Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum și se bucură de fiecare clipă în care își amintește că a reușit. Cărțile sunt obiectele pe care le prețuiește cel mai tare și nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viață este „Muncește așa de tare, încât idolii tăi să îți devină rivali”. Îi place ceaiul negru.
Părerea mea:
Când am început să citesc cartea, în primul moment m-am speriat, pentru că era inevitabil să o identific pe Cristina cu naratoarea și mă întrebam ce mama dracului se întâmplă, cartea cui o citesc?! Am avut nevoie de vreo 15-20 de pagini ca să conștientizez că este o carte de ficțiune. Cât a băgat autoarea din experiența personală, cât a luat din viața reală și cât a inventat este problema ei.
Pe parcursul lecturării volumului mă tot întrebam unde începe realitatea și unde începe ficțiunea. Mă bucur că a ajuns în mâinile mele și că am putut să o diger, mai greu ca de obicei, recunosc. Acesta este și motivul care ma atras. Am văzut unele controverse pe seama ei în ultima perioadă și mi s-a confirmat încă odată că mulți oameni nu fac diferența între realitate și ficțiune. Consider că atunci când nu reușești să identifici cartea cu naratorul descoperi cu adevărat talentul scriitorului.
Personajele sunt controversate, un alt aspect pe care l-am apreciat. Ma bucur ca au fost construite într-o manieră oarecum normală, puțin dusă la extrem și nu idealiste. Cu toții visăm la Feți-Frumoși și la Ilene Cosânzene, însă, în cea mai mare parte, ei există doar în lumea basmelor.
Limbajul folosit de scriitoare este unul licențios, nu sunt foarte familiarizat cu el în cărți, însă vrem - nu vrem îl auzim cu toții în viața cotidiană și marea majoritate a omenirii îl folosește. Nu este primul și pariez că nici ultimul volum pe care am să îl lecturez care va conține scene intense de sex și limbaj vulgar. Sexul și limbajul licențios nu mai sunt de mult subiecte tabu.
Pe scurt Octopussy este: un roman extrem de incitant, care te va face să îți pui multe întrebări pe parcursul lecturării lui, plin de suspans și de intrigi captivante, lejer de citit cu un limbaj colorat și cu un subiect ieșit din normalitate. Este o altfel de carte care nu te va lăsa indiferent, numai bună de citit pentru a ieși din monotonie.
Daţi-i o şansă. Merită!
Spune-ne, mai întâi, ceva despre tine. Ceva ce cititorii ar trebui să ştie despre autoarea romanului Zilele Amanților.
Sunt o femeie obişnuită, veşnic îndrăgostită, nu cred în fidelitate pe termen lung. Dar cred în reinventare. Sunt privilegiată de un job, unde fac ce îmi place: Relaţii Publice într-o companie naţională. Şi înainte am lucrat tot cu plăcere: timp de 12 ani am fost ziarist, 10 ani de televiziune şi 2 de ziar.
La ce vârstă ai descoperit pasiunea pentru scris şi cine te-a încurajat prima dată că ai talent în acest domeniu?
Mi-a plăcut să scriu de când eram în şcoală generală. Chiar am ţinut şi un jurnal. Cel care m-a încurajat să scriu a fost clasicul şi eternul profesor de română, cine altul?
Zilele Amanților va avea o continuare? Dacă da, spune-ne ceva despre ea.
Da, va avea continuare- „Nopţile amanţilor”. Va fi o carte surpriză pentru cititori, cu multe trăiri şi scene hardcore. Dar care vor aduce un plus. Apare în primăvara aceasta.
Care sunt cărţile care consideri că au avut o influenţă decisivă pentru formarea ta ca om?
În general, eu nu mă las influenţată, mai ales la scris. Cât timp scriu, de exemplu, nu citesc nimic, tocmai pentru a nu fi influenţată. Pot să-ţi spun fără mişto că bagajul cultural de copil mi l-am făcut cu toată colecţia de poveşti nemuritoare şi romane poliţiste. Facultăţile de Litere şi de Jurnalism şi-au făcut treaba însutit.
De ce ai ales Editura Herg Benet?
Pot să spun că editura m-a ales pe mine. Însă oricum i-aş fi ales pentru deschiderea la provocări, curajul de a experimenta şi pentru profesionalism. Sunt mândră că fac parte acum din „literatura feminină a noului val”, alături de Cristina Nemerovschi, Lorena Lupu, Ana Barton, Petronela Rotar.
Ai un scriitor pe care îl consideri un model?
Nu, eventual un mix de mai mulţi scriitori. Nu mă identific cu un anume stil, curent. Scriu cum simt şi am reţinut doar ce mi s-a potrivit.
Care personaj îţi este cel mai drag dintre cele pe care le-ai creat?
Toate personajele îmi sunt dragi. Fiecare dintre ele reprezintă o latură a fiecăruia dintre noi, chiar şi pentru puţină vreme. Sigur, totul a pornit de la cei doi amanţi, Cati şi Mircea, iar aşa ceva nu se uită.
Cui recomanzi Zilele Amanților?
Celor lipsiţi de prejudecăţi, însă şi celor care au visat măcar o dată la o relaţie adulteră, dar nu au avut curajul să o înceapă. Nu pentru a-i împinge în păcat, ci pentru a vedea doar cum e viaţa fără a-i judeca pe alţii.
Ce ai simţit când ţi-ai văzut pentru prima dată cartea pe rafturi?
O mare bucurie. Să ştii că eu nu sunt nici acum pe de-a-ntregul dezmeticită. Îi spun mereu editorului că nu mă consider scriitor. Pare o meserie, iar jobul meu e altul, sunt PR-ist. Sunt de acord cu termenul de „autor”. Mai ales că am şi un blog, pe care a început şi aventura cărţii: iulicika
Pregăteşti ceva în continuare? La ce se pot aştepta fanii?
Am vorbit deja despre volumul 2, însă vor urma şi alte proiecte. Nu pot dezvălui acum detalii. Însă garantez că vor fi surprinzătoare. De două luni, există un fanclub al cărţii, pe Facebook. Numără în jur de 300 de membri, cititori din ţară şi străinătate. Pe data de 7 martie a fost prima întâlnire dintre autor şi fani. Asta din seria celor care pot fi spuse.
Ce părere ai despre legea timbrului cultural?
Nu am avut timp să aprofundez subiectul. Nu am citit întregul proiect de lege, aşa că nu îmi pot da cu părerea fără să am toate datele.
Consideri că autorii români sunt subapreciați?
În ce sens subapreciaţi? De cine? Dacă te referi la modul în care sunt priviţi în străinătate, mă întreb dacă ei există. Însă pentru o promovare, traducere în altă ţară, se pune pe picioare un mecanism întreg de marketing şi business. Dacă ştii ceva asemănător existent şi la noi, te rog să îmi spui.
Ai vreun mesaj pentru alţi scriitori care vor să-si vadă opera pe hartie de tipar?
Sunt un autor debutant. Nu îmi permit să fac recomandări. Însă sunt de părere că cineva care are un text bun spre publicare trebuie să aibă şi noroc de un editor care să simtă potenţialul acestuia.
Ce le-ai transmite tinerilor cititori ai acestui site şi totodată, ce le-ai transmite celor care ţi-au citit sau îţi vor citi romanul?
Să citească autori români, mai ales contemporani, nu sunt cu nimic mai prejos decât cei străini. Lipseşte doar marketingul necesar integrării lor în circuitul literar universal. Iar literatura, ca orice domeniu, este şi ea în schimbare.
Celor care m-au citit le transmit toată recunoştinţa mea. Oricât ai fi de genial, fără public eşti un tip singur într-o garsonieră confort 3. Celor care mă vor citi le promit că nu vor fi dezamăgiţi, ci chiar îmi vor mulţumi pentru porţiile de veselie.
Sursa foto: Alex Mazilu
Spune-ne, mai întâi, ceva despre tine. Ceva ce cititorii ar trebui să ştie despre autoarea volumelor O să mă ştii de undeva și Alive.
Nu e nimic de spus despre mine (acum) care să nu fi fost spus deja în cele două volume, dar mai cu seamă în primul. O să mă ştii de undeva este o radiografie complexă – chiar dacă nu completă – a eurilor mele. Sunt o femeie neobişnuit de obişnuită, singură, cu doi copii mari de-acum, care scrie tot timpul la ea în cap.
Când scrii? Ai capacitatea să aşezi în orice moment rânduri pe hârtie sau ai momente de maximă inspiraţie când scrii?
Am anticipat răspunsul mai sus. Scriu tot timpul. În cutia mea craniană e o fojgăială continuă. De multe ori acolo se întrupează texte, bucăţi de proză, poeme, pe care le aşez apoi, cînd am răgaz, şi în computer, căci arareori scriu de mînă, mi-am deformat îngrozitor scrisul „graţie” anilor mulţi în care am lucrat doar cu tastatura. Din fericire, pot scrie oricînd.
Ce cărţi ţi-au schimbat viziunea despre viaţă? Nouă ce ne recomanzi?
Nu ştiu dacă mi-au schimbat-o, ci mai degrabă au format-o şi completat-o. Iar asta au făcut toate cărţile pe care le-am citit, într-o mai mică sau mai mare măsură. Întotdeauna găsesc foarte dificil să mă opresc la doar cîteva cărţi. Mi-e aproape imposibil. Recomand autorii cîştigători de Pulitzer, nu ai cum da greş citind vreunul dintre ei.
De ce ai ales Editura Herg Benet?
Pentru că îmi place curajul lor. Alături de alte cîteva edituri mai mici (Casa de Editură Max Blecher, Casa de Pariuri Literare, etc) dau o direcţie nouă literaturii contemporane, direcţie de care suntem acum prea aproape ca să-i observăm întreagă anvergura, dar care se va vedea foarte bine în timp, cînd lucrurile se vor decanta. Şi pentru că mă simt respectată, am dezvoltat o relaţie foarte omenească cu ei. Lucru care nu se întîmplă prea des în cazul editurilor mari.
Ai un scriitor pe care îl consideri un model?
Toţi scriitorii mari îmi sunt modele, într-o măsură mai mare sau mai mică. Iar scriitoarele – cu atît mai mult. Desigur, am o atracţie mare către cele mai cu destinul cel mai tragic, cum sunt Virginia Woolf, Sylvia Plath.
Care sunt cărţile care consideri că au avut o influenţă decisivă pentru formarea ta ca om?
Repet: toate cărţile pe care le-am citit m-au influenţat, fie literatură, fie filosofie. Începînd cu Talismanul de safir, Cireşarii şi cărţile lui Jules Verne pe care le citeam cînd eram foarte mică şi terminînd cu ultima carte pe care o citesc acum (Viscolul lui Sorokin). Toate conţin lumi fără de care aş fi fost mai săracă, mai ciuntă, mai incompletă. Sigur că marii scriitori, cei consideraţi obligatorii, şi-au pus o amprentă mai mare. Evit mereu să rostesc nume de cărţi şi scriitori, căci sunt prea mulţi cei pe care i-aş enumera şi detest să epatez: Iar să mă restrîng la doar cîţiva dintre ei, aş face o mare nedreptate.
Cui recomanzi Alive?
Oricui îi plac poveştile.
Ce ai simţit când ţi-ai văzut pentru prima dată cartea pe rafturi?
Am plîns. Nutresc un respect atît de mare pentru cărţi şi scriitori încît am simţit că e aproape un sacrilegiu să îmi văd numele şi cuvintele printre marile nume care mi-au fost călăuze.
Pregăteşti ceva în continuare? La ce se pot aştepta fanii?
Eu nu am cuvîntul fan în vocabular. E ceva extrem de frivol în vorba asta, aşa că o evit cît pot. Aşadar, cititorii se pot aştepta – şi se aşteaptă, deja, la un roman la care lucrez acum. Dar nu va fi gata prea devreme, abia am început să scriu la el.
Ce părere ai despre legea timbrului cultural?
Mi se pare obscenă.
Consideri că autorii români sunt subapreciați?
Unii autori sunt subapreciaţi, nu toţi autorii. E o discuţie complexă. Lumea literară este şi ea o lume cu orgolii, cu lupte interne, toate acestea se răsfrîng şi asupra cititorilor, în final. Fiecare îşi trage spuza pe turta lui, cum este şi firesc. Pe de altă parte, un scriitor cu adevărat bun va avea parte de apreciere, fără doar şi poate, chiar dacă mai tîrziu.
Ai vreun mesaj pentru alţi scriitori care vor să-si vadă opera pe hartie de tipar?
Eu nu sunt cea în măsură să dea sfaturi, pentru că eu aş fi rămas nepublicată şi azi dacă ar fi fost după mine. Îi sfătuiesc să nu facă aşa, să caute oameni dispuşi să le citească textele, să le dea sfaturi, să îi publice.
Ce le-ai transmite tinerilor cititori ai acestui site şi totodată, ce le-ai transmite celor care ţi-au citit sau îţi vor citi cărțile?
Să citească mult, să se îmbogăţească şi populeze pe interior cu universuri noi, cu poveşti noi, cu personaje şi idei noi.
Sursa foto: Adriana Becichi
Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Născută pe 1 ianuarie ’98. O persoană încăpățânată, care nu vrea decât să scrie, acesta fiind singurul lucru la care nu a dat-o în bară niciodată (sau cel puțin nu așa de tare încât să renunțe). Locuiește în București, îi plac pisicile și orice ține de viața de noapte. Romanul ei de debut este cea mai mare realizare de până acum și se bucură de fiecare clipă în care își amintește că a reușit. Cărțile sunt obiectele pe care le prețuiește cel mai tare și nu ar putea trăi prea mult fără a citi. Motto-ul după care se ghidează în viață este „Muncește așa de tare, încât idolii tăi să îți devină rivali”. Îi place ceaiul negru.
Personajele sunt controversate, un alt aspect pe care l-am apreciat. Ma bucur ca au fost construite într-o manieră oarecum normală, puțin dusă la extrem și nu idealiste. Cu toții visăm la Feți-Frumoși și la Ilene Cosânzene, însă, în cea mai mare parte, ei există doar în lumea basmelor.
Părerea mea:
