Becks merge la școală
Octopussy #2
Cristina Boncea
După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?
Am citit cartea acum mai bine de o lună, însă am tot amânat să scriu despre ea, întrucât am dorit să nu mă las las influențat de finalul îndrăzneț al volumului și să diger mai bine întregul roman pentru a scrie o recenzie cât mai obiectivă.
Cărțile Cristinei Boncea nu îmi dau pace; probabil acesta fiind și scopul lor. Este de apreciat felul în care tânăra autoare reușește să creeze un conținut care te forțează să ai o reacție. Consider că această trilogie nu îți poate fi indiferenta; ori o urăști din toată ființa ta și devii hater-ul Cristinei pentru mult timp de acum încolo, ori o vei adora și o vei stresa pe autoare să publice mai repede ultimul volum.
În cel de-al doilea volum al trilogiei Octopussy, după cum putem anticipa încă din titlu, Becks este personajul central. Un personaj care evoluează, se maturizează și pornește în căutarea sinelui într-o țară străină. Cum se sfârșește însă călătoria vă las pe voi să descoperiți. Merită!
Despărțirea dintre cele două surori o face pe Hyena să se aproprie mai mult de verișorul lor Dragoș. Se va arunca aceasta în brațele tânărului, rezultând o relație incestuoasă? Va trebui să aflați singuri. Un lucru este sigur însă, Becks își va face de cap cu multe fete din internatul unde locuiește, bifând pe listă numele colegelor cu care a avut parte de aventură.
Ce mi-a plăcut:
- evoluția stilului narativ al autoarei
- detalierea despre boala Octopussy
- maturizarea celor două surori și încercarea acestora de a-și regăsi sinele
- finalul neașteptat al romanului
- lista deocheată a lui Becks
Ce nu mi-a plăcut:
- faptul că s-a trecut prea repede de la o acțiune la alta
O lectură care se citește pe nerăsuflate, un volum hipnotic, captivant și spectaculos, menit să stârnească controverse. Becks merge la școală este o călătorie fascinantă în lumea adolescenților fără inhibiții, care nu își impun bariere. Un volum intens, presărat cu acțiune, personaje memorabile și scene de sex incendiare.
Citat favorit:
“Nu mai vrea să-și trăiască viața în acest fel, iar apoi să aibă o revelație la fel de dureroasă precum cea cauzată de Octopussy. Nu mai vrea să fie bolnavă, afectată în mod inconștient de toate lucrurile pe care refuză să le vadă, la care refuză să se gândească.”
Despre autor:
Născută pe 1 ianuarie 1998, Cristina a scris primul ei roman intitulat „Octopussy” la vârsta de 16 ani. „Becks merge la școală” vine în continuarea acestuia în anul 2016. Autoarea locuiește în prezent în București iar activitățile sale zilnice constau în a scrie articole despre cărți pe site-ul personal cristinaboncea.com și a posta clipuri pe canalul ei de YouTube. Pe viitor, Cristina își dorește să publice cât mai multe cărți și să lucreze în domeniul literar. Visul ei e să devină traducător.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu